Clarificări suplimentare privind proba din 9.12.2023

1. Formularul se poate completa doar de către finaliști? Sau pot completa și rezervele acel formular?

Răspuns: Formularul trebuie completat până pe data de 02.12.2023, orele 23:59 atât de finaliști cât și de către rezerve. O să facem efortul logistic de a accepta și rezervele la concurs.

2. Participanții la finala fizică trebuie să vină însoțiți de către un îndrumător?

Răspuns: Participanții trebuie să fie însoțiți neapărat de către un adult care urmează să îi supravegheze pe aceștia pe tot parcursul concursului. Participanții vor avea asupra lor un formular semnat de parinți în care este indicat numele adultului însoțitor. Formularul va fi pus al dispoziția celor care confirmă participarea. 

3. Este necesar ca însoțitorul meu să fie profesorul coordonator declarat în cadul Concursului NEXTLAB.TECH ediția 2023?

Răspuns: Adultul însoțitor al elevului care participă în cadrul etapei cu prezență fizică nu trebuie să fie obligatoriu profesorul coordonator declarat în cadrul concursului. Elevii pot fi însoțiți și de parinți, rude sau alte persoane adecvate. Un adult poate însoți mai mulți elevi. 

4. Se decontează cazarea sau transportul?

În cadrul finalei NEXTLAB.TECH organizatorii nu decontează cazarea sau transportul pentru invitați, indiferent de ora sau data sosirii. Vom pune la dispzitia participantilor o masă de prânz . Există și un număr de 15 camere de cazare gratuită pentru noaptea dinspre 8 spre 9 Decembrie. Vor avea prioritate elevii care sosesc de la distanțe mai mari. 

5. Rezervele vor veni la București doar dacă nu confirmă toți cei admiși?

Răspuns: Toți elevii admiși ca rezervă pot veni în cadul finalei fizice la București cu condiția completării formularului de confirmare până pe 02.12.2023.. Organizatorii au mărit capacitatea logistică. 

6. În cazul în care rezervele nu sunt invitate, pot veni din proprie inițiativă, trimițând e-mail?

Răspuns:  Organizatorii au suplimentat locurile astfel incat sa poata participa si elevii de pe listele de rezerve. Trebuie insa sa confirme completand formularul pana pe 02.12.2023.

7. Cei admiși/invitați sunt cei cu punctaj >85 (cum scrie pe e-mail) sau >=90 (cum scrie pe site, la anunțuri)? Se ia în considerare și punctajul =85?

Răspuns: Participanții care au obținut punctajul mai mic sau egal cu 85 de puncte sunt considerați rezerve în cadrul finalei concursului NEXTLAB.TECH ediția 2023 în limita locurilor disponibile. Cei care au obținut un punctaj mai mare de 85 de puncte sunt considerați admiși. Atat cei admisi cat si rezervele pot veni în finala fizică după ce confirmă participarea în formularul de pe site.

8. Pot să vin și pe data de 8.12 în cadrul finalei NEXTLAB.TECH?

Răspuns: În seara zilei 08.12 vor fi admiși în spațiul de concurs elevii care participă cu proiecte mai greu de manevrat și care necesită mai mult timp pentru instalarea acestora și punera lor în funcțiune. Finala oficială începe pe data de 09.12. Vom transmite programul celor care confirmă participarea. 

9. Pot veni și părinții (pe cheltuială proprie de cazare)?

Răspuns: Da, parintii sunt bineveniti. 

 

10. Toți cei care au trimis acum videopitch-ul primesc diplome?

Răspuns: Da, toți elevii care au trimis proiect in partea I a finalei primesc diplome. 

 

11. În finala fizică urmează să fie noi trasee pentru probele line follower și labirint?

Răspuns: În cadrul finalei cu prezență fizică elevii urmează să își pună robotul să parcurgă traseele noi care se vor publica cu o oră înainte de începerea finalei.

12. Trebuie să avem baterii de schimb la noi?

Răspuns: Este indicat să aveți la voi mai multe baterii deoarece urmează să realizați diverse teste pe noile trasee din cadrul fazei finale a concursului. Organizatorii nu oferă baterii.

13. Elevii din afara Bucureștiului trebuie să sosească cu o zi înainte?

Răspuns: Se recomandă ca elevii din afara orașului București să sosească în dimineața zilei de 9.12. Programul începe la orele 11:00 tocmai pentru a permite elevilor să ajungă in București. Elevii care vin de la distanțe mari pot sosi cu o zi înainte. 

14. Se acordă premii în bani?

Răspuns: Există trei premii în bani: premiul de excelență, premiul special al publicului și cel mai ingenios robot. Aceste premii nu se referă la o anumită secțiune ci sunt globale pentru tot concursul. Restul elevilor primesc diplome pentru premii la nivel de secțiune care nu includ și bani. 

15. Pentru profesorii care se deplasează din alte localități împreună cu elevii pe care îi coordonează, se pot semna ordine de deplasare de către organizatori?

Da, se pot semna/ștampila ordine de deplasare din partea organizatorilor concursului.